Pavel Nicolescu: Problema păcatului (1)

(De la Marius Cruceru)

Pavel Nicolescu este un adolescent. Un adolescent de 71 de ani. Spun adolescent în cel mai bun sens al cuvîntului.
Adolescenţii au un simţ special care detectează lipsa de autenticitate şi fariseismul, sînt tot impul curioşi, mintea le este frămîntată de idei noi.

Aşa este Pavel Nicolescu.

Vorbeşte prea repede. Prea repede pentru ardeleni.

Greu de urmărit mai ales cînd se plimbă, gesticulează, umblă în jurul amvonului, se ridică pe vîrfuri.

Păcat că nu scrie.

Spune: “Nu pot să scriu. Mintea mi-o ia înaintea mîinii. Îmi vine o idee şi apoi trec la alta. Nu pot gîndi liniar. Gîndirea mea este ca un foc de artificii.”

Personalitate fascinantă. Absolvent de teologie, a urmat cursurile facultăţii de filozofie, a fost exmatriculat în anul IV din cauza credinţei sale.

A fost anchetat de peste 30 de ori, a avut patru percheziţii, o dată a dat maşina securităţii peste el.

Are o viaţă demnă de un roman.

Are o foame de carte demnă de invidiat, este o bibliotecă ambulantă. Citeşte cu nesaţ teze de doctorat, la rînd. A strîns acasă o grămadă de cărţi. A umplut trei camere.

Pavel Nicolescu va muri “tînăr” şi va lăsa o operă nescrisă, care va fi fost “citită” doar în mintea celor care l-au cunoscut.

“N-am să mă potolesc niciodată!”

Ăştia-s bătrînii care-mi plac: aceia care-s “tineri”.