Premium Only Content
Viorel Clintoc: „Revoltă-n trup“ de Petru Dugulescu
Autor: Petru Dugulescu
Într-o zi-nsorită, ochiul mânios,
Se zbătea-n orbită și privea în jos:
-"Ce e, frățioare" - eu l-am întrebat -
"Ai vreo supărare?" - "Da, sunt revoltat!
Și-ți voi spune-acuma adevărul tot -
C-am răbdat într-una ș-acum nu mai pot;
Din a mea-nălțime, tot privind în jos,
La piciorul ăsta strâmb și noduros,
Pe-ale mele gene, jur că nu mă-nșel
Că de la o vreme, prea-ncălțat e el!
În ciorapi, în gheată, veșnic lustruit,
Să-l admire lumea, pfui! Ce ipocrit!
Câtă cheltuială, ce atenții mari,
Iar eu procopseala ... niște ochelari!
Ca să fiu tot paznic - Nu! - mai bine chior,
Chiar de par obraznic, vreau să fiu picior!"
Și dintr-o zvâcnire ochiul a sărit -
Dar fără privire, talpa l-a strivit.
Când cu duioșie vrut-am să-l adun:
Mâna, cu mânie, îmi dădea un pumn ...
-"Slugă credincioasă, dar cu tine ce-i?"
-"Asta-i ce m-apasă: slugă cât mă vrei?
Numai încordată, să lucrez, să scriu!
Să hrănesc stomacul, veșnic nesătul,
Și umflat cât sacul, nu mai vreau, destul!
Singura-mi stăpână, vreau să-mi fiu pe plac:
Eu nu mai sunt mână, mă declar stomac!"
Și din clipa-n care mâna n-a lucrat -
Nehrănind stomacul, biata s-a uscat;
Auzind urechea tristul tărăboi,
Dintr-odată strigă: - "Și eu fac război!
Simplă, clăpăugă, stau ca un tolcer -
Nici eu nu sunt slugă, gură mă prefer!
Ea-i făra pereche, totu-i pentru ea,
Parcă pe ureche nu s-ar putea bea!
Face gălăgie ca un papagal,
Mi se da și mie să mai fac scandal ..."
Își sfârși ideea și-apoi amuți -
Și din clipa-aceea, sărmana surzi.
Dar, vă rog, nu plângeți cu-al milei foc
Că, din fericire, toate-mi sunt la loc!
O anomalie, cum am prezentat,
Doar în fantezie mi s-a întâmplat.
Însă plângeți faptul trist și dureros,
Că se-ntâmplă-acestea-n trupul lui Hristos!
Morala:
Ne-mplinim menirea, existăm, trăim,
Numai când pe alții în dragoste-i slujim!
Amin.
-
18:54
The Pascal Show
17 hours ago $1.32 earnedWITNESS ON THE RUN?! 'Uncooperative' Witness Faces Arrest After No Show For D4vd Celeste Grand Jury
11.1K4 -
2:00:01
TruthStream with Joe and Scott
2 days agoAdrenochrome, Time Travel, Wormholes, Harvesting Farms, JFK Junior, Human Trafficking, Australia etc! Our most mindbending and mindblowing interview to date!! Premiers 12/9 #523
38.6K109 -
LIVE
Lofi Girl
2 years agoSynthwave Radio 🌌 - beats to chill/game to
745 watching -
18:44
Blabbering Collector
2 days agoHarry Potter Receives Trigger Warnings, HBO Castings, Netflix Acquires WB, & MORE | Wizarding World
11.2K1 -
14:09
MetatronHistory
5 days agoFacts About Medieval Helmets You Didn’t know
13.7K2 -
4:55:57
Akademiks
8 hours ago21 Savage x Big Bank interview Reaction. 21 savage album drops at midnight.
107K12 -
47:09
Man in America
9 hours agoIs $140K the New Poverty Line? Is This the End of America’s Middle Class?
165K42 -
5:46:31
Dr Disrespect
13 hours ago🔴LIVE - DR DISRESPECT - THE GAME AWARDS 2025 - WORLD PREMIERES AND WINNERS
82.8K19 -
4:40:06
Drew Hernandez
1 day agoTYLER ROBINSON APPEARS IN COURT IN PERSON LAUGHING?
38.4K23 -
24:17
Robbi On The Record
8 hours ago $2.24 earnedDating Apps and Period Apps Are Playing the Same Game | ft Cybersecurity Girl
20.9K7