Premium Only Content

IPS Mitropolit +Nicolae - Primul Mitropolit ROMA
Eveniment istoric la Chicago. IPS Mitropolit Nifon a întronizat pe Primul Mitropolit al Mitropoliei Ortodoxe Române a celor două Americi
   În Duminica Mironosiţelor, 30 aprilie 2017, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit NIFON, în calitate de Exarh patriarhal și conducător al delegației Patriarhiei Române, a întronizat, în Catedrala Sf. Împărați Constantin și Elena din Chicago (S.U.A.), după oficierea Sfintei Liturghii, pe I.P.S. Părinte Nicolae Condrea ca Mitropolit al nou înfiinţatei Mitropolii Ortodoxe Române a celor două Americi.
   În cuvântul său, Înaltpreasfinția Sa a transmis cuvântul de binecuvântare al Întâistătătorului Bisericii noastre, arătând că ridicarea Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a celor două Americi la rangul de mitropolie reprezintă o necesitate misionară contemporană în dinamica diasporei.
   Din delegație au făcut parte: Pc. Pr. Michael TIȚA, Consilier Patriarhal, Pc. Pr. Ionuț GHIBANU, Vicar eparhial al Arhiepiscopiei Târgoviștei și Pc. Diacon Florin SANDU de la Centrul Eparhial al Arhiepiscopiei Târgoviștei.
   La eveniment, a participat și Excelența Sa, domnul George MAIOR, Ambasadorul României în S.U.A., cu care Înaltpreasfinția Sa a discutat pe teme ce privesc diaspora ortodoxă americană. De asemenea, au participat şi consulii generali ai României de la Chicago și Toronto, alți Ierarhi ortodocși şi foarte mulți credincioşi din diaspora americană.
   Acestă ceremonie a fost precedată, sâmbătă, 29 aprilie 2017, de cel de al 81 – lea Congres al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române al S.U.A. la care au participat preoți și delegați ai parohiilor și mânăstirilor din S.U.A. și de săvârșirea Sfintei Liturghii, a Te Deum-ului și Parastasului pentru clericii români care au slujit Ortodoxia în America, trecuți la cele veșnice.
   Precizăm că, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit NIFON va participa, în calitate de conducător al delegației Patriarhiei Române, la Congresul Episcopiei Ortodoxe Române din Canada și la întronizarea P.S. Episcop Ioan ca titular al nou înființatei Episcopii Ortodoxe Române a Canadei, la finalul acestei săptămâni, la Montreal.
Mai multe detalii - https://vestitorulortodoxiei.ro/articol/ips-parinte-arhiepiscop-nicolae-condrea-ridicat-in-demnitatea-de-mitropolit-ortodox-roman-al-celor-doua-americi
-
Sports Wars
2 hours agoMark Sanchez STABBED And Arrested, Bill Belichick DISASTER, MLB Playoffs, NFL Week 5
8.82K1 -
LIVE
ttvglamourx
2 hours ago $0.56 earnedSUSSY SUNDAY !DISCORD
416 watching -
1:30:58
Lara Logan
2 days agoENEMY AT THE GATES: Trevor Loudon Unmasks the Sinister Alliance Working to Destroy America | Ep 38
13K35 -
LIVE
TheItalianCEO
2 hours agoBest VIDEO GAMES on a Sunday
49 watching -
17:14
Mrgunsngear
19 hours ago $7.48 earnedDerya DY9 Review - The Best Budget Glock Clone?
10.7K12 -
8:46
It’s the Final Round
1 day ago $0.12 earned💰NFL Week 5 Best Bets🔥Player Prop Picks, Parlays, Predictions FREE Today October 5th
3.35K -
LIVE
Amish Zaku
2 hours agoMaking Music & Thumbnails - Hanging out with Chat
71 watching -
LIVE
Barneyjack
3 hours agoWarframe LR5/MR35 Gaming, Mayhem & Fashion!! Get in here :) :)
51 watching -
30:00
BEK TV
4 days agoGUT HEALTH AND THE POWER OF KIMCHI WITH KIM BRIGHT ON TRENT ON THE LOOS
74.6K6 -
12:00
Ken LaCorte: Elephants in Rooms
1 day ago $0.14 earnedWhy Don't Asians Commit Crimes?
3.7K5