Premium Only Content
Președintele Asociației 21 Decembrie 1989, Doru Mărieș
Președintele Asociației 21 Decembrie 1989, Doru Mărieș, ne-a acordat un interviu de senzație pe parcursul căruia a demontat sistematic propaganda rusească în contextul războiului la scară largă pe care Kremlinul îl duce de peste 100 de zile împotriva Ucrainei.
Redăm o parte dintre principalele remarci făcute de Doru Mărieș:
- Ce trăiesc ucrainenii astăzi, de 3 luni de zile, am trăit și noi, e adevărat că la o scară mai redusă ca timp, dar la aceeași intensitate, cu tancuri în stradă, 12 milioane și 500 de mii de gloanțe trase într-o perioadă de 6-7 zile, cu violuri în unitățile militare, unde erau arestați de-a valma femei și bărbați de către soldați.
- Această luptă pe care ucrainenii o duc nu este doar a lor, ci e a întregii lumi democratice!
- Dacă arde casa vecinului, iar focul e posibil să se extindă la mine, sau chiar dacă nu e posibil ca focul să se extindă la mine, ca vecin sunt dator să fac tot ceea ce e omenește posibil pentru a-l salva și a stinge incendiul.
- Casele domnilor Macron și Scholz sunt puțin mai departe. Toleranța de care au dat dovadă Franța și Germania în ultimii 30 de ani, de la dezmembrarea URSS, din punctul meu de vedere a fost intolerabilă. Iar acum am ajuns aici. Dacă nu ar fi existat această toleranță, nu s-ar fi ajuns în situația ca Rusia să fie condusă 20 de ani de un individ. Ar fi apărut schimbări la maxim 2 mandate. Deci prima lor greșeală e toleranța față de un individ care probabil la un moment dat le-a satisfăcut unele chestiuni din punct de vedere economic, a dat gaze mai ieftin, a dat petrol mai ieftin, în detrimentul democrației, ceea ce e foarte grav pentru aceste două mari state practic fondatoare ale UE.
- Nu e mare diferență între Mitterrand și Macron. Dacă astăzi era Mitterrand președinte, probabil spunea același lucru, să nu-i deranjăm prea tare pe ruși și să nu-i umilim.
- Dacă avem omenie, trebuie sa sărim și să stingem focul! Acest lucru trebuie să-l facă toate statele din jur și statele europene pentru a apăra democrația. Nu vreau să cred că cineva dorește ca Putin să ajungă la Berlin precum Stalin.
- Rușii și-au dat acum jos masca cu adevărat. Și în fața românilor și în fața Europei și în fața lumii. Acum pot percepe cu adevărat cât de genocidar este Putin și conducerea criminală politică și militară de la Moscova
- Dacă Ucraina reușește să câștige acest război, dacă rușii vor fi trimiși la ei acasă, atunci există o șansă și pentru București de a elibera conducerea politică și militară, din păcate încă infiltrată cu cârtițele KGB-ului, NKVD-ului și bineînțeles ale fostului PCR. Atunci poate vom reuși și noi să aflăm adevărul despre crimele din perioada 1945-1989, despre crimele de la Revoluție și din 1990 și să scriem istoria așa cum am trăit-o.
- Despre ce istorie comună vorbește Rogozin? Istoria comună pe care ne-ați impus-o voi cu tancurile rusești intrând, alungând regele, amenințând studenții, arestând și dezmembrând partidele istorice, instaurând un regim criminal, băgând peste 2 milioane de oameni în pușcăriile de la Gherla, Sighet, Poarta Albă, Aiud, Râmnicu Sărat?! Asta e istoria comună?! Ați făcut crime și jafuri, iar noi avem istorie comună?! Să-i fie rușine acestui individ!
- Franța, Germania și Italia trebuie să schimbe abordarea și să o adopte pe cea pe care o au SUA, Marea Britanie, Spania mai nou, respectiv Polonia.
- Ne tot speriem, spunem să nu deranjăm Rusia. Cum să nu deranjăm Rusia dacă a dat foc la vecini, dacă le violează femeile, dacă le violează copiii, dacă îi deportează forțat în Rusia?! Păi ce națiune suntem, ce oameni suntem dacă noi nu vedem toate astea și găsim scuze?!
-
1:53:29
Badlands Media
19 hours agoDevolution Power Hour Ep. 407
103K17 -
LIVE
Tundra Tactical
7 hours ago $5.76 earned🚨🚨LIVE AT 9PM CST!!! The Worlds Okayest Gun Show - 2A Mad Libs and Apocalypse Draft Night
778 watching -
SpartakusLIVE
10 hours agoI’M BACK || ONLY Solos on WZ - NO BLOPS7, NO REDSEC, NO ARC, NO FRIENDS
114K2 -
2:03:42
The Connect: With Johnny Mitchell
11 hours ago $3.65 earnedAmerican Vigilante Reveals How He Went To WAR Against The WORST Cartels In Mexico
9.89K -
LIVE
BlackDiamondGunsandGear
5 hours agoITS MA'AM!! / After Hours Armory / Are you threatening me?
397 watching -
44:54
SouthernbelleReacts
8 days ago $0.40 earnedHIS RUG… I CAN’T STOP LAUGHING 🤣 | Big Lebowski Reaction
7.88K8 -
2:17:46
megimu32
4 hours agoOFF THE SUBJECT: Reddit Meltdowns, Music Takes & Bodycam Breakdowns
32.9K6 -
LIVE
The Rabble Wrangler
9 hours agoRedSec with Mrs. Movies | The Best in the West Carries His Wife to Victory!
157 watching -
LIVE
DLDAfterDark
3 hours ago $1.32 earnedTrans Man's Death Threats To Christian Conservatives - Whistlin' Diesel Tax Evasion
374 watching -
23:42
Robbi On The Record
2 days ago $6.22 earnedWhat's happening in the republican party?? BTS of Michael Carbonara for Congress
58.3K11