Premium Only Content
Explozie Ucraina
Apocalipsa 11:18:
„(I) NEAMURILE SE MÂNIASERĂ,
(II) dar a venit mânia Ta;
(III) a venit vremea să judeci pe cei morți,
(IV) să răsplătești pe robii Tăi proroci, pe sfinți și pe cei ce se tem de Numele Tău, mici și mari,
(V) și să prăpădești pe cei ce prăpădesc pământul!”
Ne aflăm într-un ceas profetic fără precedent.
Semnele din Matei cap. 24, spune de Domnul Isus, ca profeție atât pentru căderea Ierusalimului istoric, cât și pentru sfârșitul lumii acesteia, se vor împlini cu cea mai mare repeziciune.
Matei 24:3:
(3) „El a şezut jos, pe Muntele Măslinilor. Şi ucenicii Lui au venit la El, la o parte, şi I-au zis: Spune-ne, când se vor întâmpla aceste lucruri? Şi care va fi SEMNUL venirii Tale şi al sfârşitului veacului acestuia?”
(6) „Veţi auzi de războaie şi veşti de războaie: vedeţi să nu vă înspăimântaţi, căci toate aceste lucruri trebuie să se întâmple. Dar sfârşitul tot nu va fi atunci”.
(7) ”UN NEAM se va scula ÎMPOTRIVA ALTUI NEAM, şi O ÎMPĂRĂŢIE, ÎMPOTRIVA ALTEI ÎMPĂRĂŢII şi, pe alocurea, vor fi cutremure de pământ, foamete şi ciumi”.
(8) ”Dar toate aceste lucruri nu vor fi decât ÎNCEPUTUL DURERILOR”.
Toate acestea vor conduce la marele test al credinței, dinaintea închiderii harului. Acum suntem în prima etapă, a „mâniei neamurilor”, a tulburărilor.
Evrei 10:37:
„Încă puţină, foarte puţină vreme, şi CEL CE VINE VA VENI şi NU VA ZĂBOVI”.
-
LIVE
Illyes Jr Gaming
12 hours agoCall Of Duty Black Ops 7 LAUNCH DAY!!!!
89 watching -
LIVE
Drew Hernandez
20 hours agoTUCKER CLASHES W/ FBI, TRUMP PUSHES EPSTEIN DISCLOSURE AFTER HOAX CLAIM & IS MEGYN KELLY IN DANGER?
1,379 watching -
LIVE
Phyxicx
2 hours agoRumble Spartans Halo Night! - HMR#20 - 11/14/2025
52 watching -
LIVE
FusedAegisTV
1 day ago*NEW F2P MMORPG, SoulsLike/Action Game // Global LAUNCH - EN Servers 🔴 FUSEDAEGIS
138 watching -
3:31:00
Barry Cunningham
6 hours agoFOOD STAMPS FRAUD | STARBUCKS BARISTAS BIG MAD | MORE NEWS (AND NO REAL ESTATE!)
66.1K24 -
LIVE
Reidboyy
1 day ago $0.07 earned24/7 BO7 Camo Grind! Stream Doesn't End Until I Unlock EVERY Camo in Black Ops 7!
35 watching -
2:27:02
TheSaltyCracker
4 hours agoTucker Blows Up FBI ReeEEStream 11-14-25
78.5K133 -
LIVE
I_Came_With_Fire_Podcast
13 hours agoThe Private Equity Crisis | Oh SNAP, Massive Fraud | Reindustrialization
203 watching -
1:36:12
Glenn Greenwald
10 hours agoQ&A With Glenn: On the Epstein Emails; Chomsky's Friendship with Epstein; Differences Between Tucker Carlson and Nick Fuentes; the Babylon Bee's Attack on Megyn Kelly; and More | SYSTEM UPDATE #547
96.7K55 -
1:03:12
Flyover Conservatives
22 hours ago“The Time Will Never Be Just Right”: The ONE Mindset Shift Clay Clark Says Changes Everything | FOC Show
15.7K