Premium Only Content
Cine Este Dumnezeu?
La întrebarea: Cine Este Dumnezeu?, va sfatuiesc să citiți raspunsul Sfântului Apostolul Pavel care fiind în oraşul Atena a fost invitat în Areopag și întrebat cine este Dumnezeu. Iată ce le-a vorbit el celor adunaţi:
Pavel a stat în picioare în mijlocul Areopagului şi a zis: „Bărbaţi atenieni! În toate privinţele vă găsesc foarte religioşi. Căci, pe când străbăteam cetatea voastră şi mă uitam de aproape la lucrurile la care vă închinaţi voi, am descoperit chiar şi un altar pe care este scris: „Unui Dumnezeu necunoscut!” Ei bine, ceea ce voi cinstiţi fără să cunoaşteţi, aceea vă vestesc eu. Dumnezeu, care a făcut lumea şi tot ce este în ea, este Domnul cerului şi al pământului şi nu locuieşte în temple făcute de mâini. El nu este slujit de mâini omeneşti, ca şi când ar avea trebuinţă de ceva, El, care dă tuturor viaţa, suflarea şi toate lucrurile. El a făcut ca toţi oamenii, ieşiţi dintr-unul singur, să locuiască pe toată faţa pământului; le-a aşezat anumite vremuri şi a pus anumite hotare locuinţei lor, ca ei să caute pe Dumnezeu şi să se silească să-L găsească bâjbâind, măcar că nu este departe de fiecare din noi. Căci în El avem viaţa, mişcarea şi fiinţa, după cum au zis şi unii din poeţii voştri: „Suntem din neamul Lui…” Astfel, dar, fiindcă suntem de neam din Dumnezeu, nu trebuie să credem că Dumnezeirea este asemenea aurului sau argintului sau pietrei cioplite cu meşteşugirea şi iscusinţa omului. Dumnezeu nu ţine seama de vremurile de neştiinţă şi porunceşte acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască; pentru că a rânduit o zi în care va judeca lumea după dreptate, prin Omul pe care L-a rânduit pentru aceasta şi despre care a dat tuturor oamenilor o dovadă netăgăduită, prin faptul că L-a înviat din morţi…” (Faptele apostolilor 17:22-31)
Cred că eşti curios să ştii care a fost răspunsul celor ce au ascultat mesajul lui Pavel când a prezentat cine este Dumnezeu.
Când au auzit ei de învierea morţilor, unii îşi băteau joc, iar alţii au zis: „Asupra acestor lucruri te vom asculta altă dată.” Astfel, Pavel a ieşit din mijlocul lor. Totuşi unii au trecut de partea lui şi au crezut; între aceştia era Dionisie areopagitul, o femeie numită Damaris şi alţii împreună cu ei. (Faptele apostolilor 17:32-34)
Eu mă rog să fii printre cei care cunosc cine este Dumnezeu și cred în El.
Sursa - https://youtu.be/wNFFzqvqlz4
-
LIVE
Redacted News
54 minutes agoWhat are they hiding? New evidence in Charlie Kirk’s shooting shakes up the case | Redacted
17,857 watching -
1:08:20
vivafrei
3 hours agoDoug Ford's Tour of Shame! Ed Markey's Self Own! Biden's Autopen Scandal is BAD! AND MORE!
86.8K12 -
LIVE
Dr Disrespect
7 hours ago🔴LIVE - DR DISRESPECT - BATTLEFIELD 6 - REDSEC LAUNCH - BATTLE ROYALE
1,987 watching -
1:08:34
DeVory Darkins
4 hours agoDHS announces Major SHAKE UP as Air Traffic Controllers drop ULTIMATUM for Congress
122K86 -
LIVE
StoneMountain64
6 hours agoBattlefield REDSEC Battle Royale GAMEPLAY & 1st Impressions (Free to Play LAUNCH DAY)
95 watching -
3:23:22
The Confessionals
4 hours agoThey Crossed Realms Doing Soul Retrievals (and paid the price)
1.71K2 -
DVR
Badlands Media
13 hours agoGeopolitics with Ghost Ep. 52 - October 28, 2025
31.6K5 -
LIVE
VapinGamers
5 hours agoTools of the Trade - EP09 The One About Comedy with Lou Perez - !rumbot !music
51 watching -
1:10:07
Sean Unpaved
4 hours agoFreddie's Epic Midnight Walk-Off, Saturday's Coaching Carnage, & NFL Weekend 8 Recap
30.1K -
9:57
Neil McCoy-Ward
6 hours agoI Walked Into Something I Shouldn’t Have (London)
3.1K14