Premium Only Content

“Ochiul Minții” și misterele creierului uman
“Ochiul Minții” și misterele creierului uman
Creierul uman, mintea și conștiința sunt teme de cercetare pentru mulți savanți și, cu toate că sunt încă multe lucruri de descoperit, ceea ce deja se cunoaște nu poate decât să ne uimească. Aflat în vârful lanțului trofic datorită inteligenței sale, omul își poate permite luxul să sondeze misterele creierului și ale conștiinței, să își pună întrebări despre acestea și să caute răspunsuri. Iar răspunsurile care apar sunt adeseori la fel de tulburătoare ca și întrebările care se pus. Astfel, dacă specialiștii fizicii cuantice au ajuns până acolo încât să se întrebe dacă un anumit lucru există atunci când nu îl observăm, neurologii vorbesc despre realități diferite pentru fiecare om, chiar și atunci când privesc același lucru... Ce face însă ca mințile noastre să interpreteze diferit o aceeași realitate? Ce anume ne crează realitatea? Despre toate acestea vom vorbi în acest episod al emisiunii Mistere la Granițele Cunoașterii, unde l-am avut invitat pe profesorul universitar Adrian Restian.
Sursa: Granitele Cunoasterii (cu Daniel Roxin) - https://youtu.be/Y6fsSvE70kc
-
LIVE
SpartakusLIVE
2 hours ago#1 Challenge CHAMPION of WZ || Ridin' The GRAVY Train w/ GloryJean
218 watching -
LIVE
RiftTV
3 hours agoThe RISE of Left-Wing TERROR*SM?! ICE Agents ATTACKED in Texas | The Rift
382 watching -
1:04:22
BonginoReport
3 hours agoICE Agents, Facilities Under Attack - Nightly Scroll w/ Hayley Caronia (Ep.141)
135K55 -
LIVE
Mally_Mouse
6 hours ago📣Telescreen Talks - LIVE!
115 watching -
LIVE
Quite Frankly
4 hours agoParanormal Polling, Etsy Witches, Extra Items | Rich Baris 9/24/25
622 watching -
LIVE
The Mike Schwartz Show
5 hours agoTHE MIKE SCHWARTZ SHOW Evening Edition 09-24-2025
2,220 watching -
LIVE
SavageJayGatsby
1 hour ago📣Telescreen Talks - LIVE!
47 watching -
1:34:30
Kim Iversen
4 hours agoFrom Jillian Michaels to Jimmy Kimmel — Give Me A Tylenol, The World’s Gone Crazy
38.9K56 -
3:09:14
Spartan
3 hours agoScrims and then ranked and/or Silent Hill F
3.55K -
1:07:43
TheCrucible
3 hours agoThe Extravaganza! EP: 42 (9/24/25)
70.3K6