Premium Only Content
G.I.atelier 1 / 2017-2018 o clădire publică
https://issuu.com/g.i.atelier/docs/g.i.atelier_2017-2018_-_1_2_3.compressed
ABORDARE ÎN ATELIER
„Tranzit” este o reţea de iniţiative autonome în arta contemporană din Austria, Cehia, Ungaria, Slovacia şi România - la Cluj, Iaşi, Sibiu şi Bucureşti.
Centrul din Bucureşti funcţionează într-o curte pe care doar o ghiceşti din stradă, dar o descoperi în interior: două clădiri modeste existente aşezate atipic şi mult spaţiu liber.
Pornind de la acest dat, asociaţia a construit în timp aici, cu discreţie, o lume a evenimentelor culturale inter-conectate, prin programe permanente şi temporare.
A folosit flexibil spaţiile interioare şi a dat sens celor exterioare (numite toate cu afecţiune: grădina comunitară, expoziţia, grădina din spate, cuptorul, bucătăria, camera de întâlniri, oranjeria), dând astfel un ritm firesc şi caracter locului.
Scopul exerciţiului nostru a fost de a înţelege acest caracter al locului, de a-i simţi ritmul şi de a vedea - pornind ca de la un bun câştigat - cum putem, prin arhitectură, să contribuim la punerea în valoare a acestui centru dedicat artei în lumea contemporană, într-un proces natural de continuitate, de armonizare a edificării construite cu cea a încărcăturii culturale existente. Un fel de parcurs în trei paşi (observare-alegere-propunere) de la „ce ai” la „ce poţi să ai”.
Conf.dr.arh. Iulian Gudină
muzica: Court of the Queen - Music to Delight de la Kevin MacLeod este licențiată în baza unei licențe Creative Commons Attribution 4.0. https://creativecommons.org/licenses/by/4.0/
Sursă: http://incompetech.com/music/royalty-free/index.html?isrc=USUAN1100728
Artist: http://incompetech.com/
-
LIVE
Major League Fishing
4 days agoLIVE! - Fishing Clash Team Series: Summit Cup - Day 2
117 watching -
LIVE
Badlands Media
6 hours agoBadlands Daily: November 17, 2025
2,717 watching -
19:55
Neil McCoy-Ward
2 hours ago🔥 It’s Not Just One Country Anymore (It’s Growing)
1985 -
1:12:53
MTNTOUGH Podcast w/ Dustin Diefenderfer
8 hours agoNate Boyer: Green Beret to NFL at 34 | MTNPOD #142
67 -
1:10:22
Chad Prather
14 hours agoBorn in the Fire: Spirit Filled Truth, Repentance, and Revival
78K49 -
LIVE
LFA TV
16 hours agoLIVE & BREAKING NEWS! | MONDAY 11/17/25
2,643 watching -
LIVE
MissMom
1 hour agoHi Everyone! | My First Stream
144 watching -
1:31:40
Game On!
17 hours ago $7.52 earnedNFL Week 11 RECAP And MNF Best Bets!
18.7K2 -
14:01
Demons Row
14 hours ago $9.38 earnedRobert Patrick EXPOSES the Truth About Motorcycle Clubs and Gangs
37.2K6 -
26:11
Athlete & Artist Show
18 hours ago $2.33 earnedWho Will Make Team Canada + Finland IIHF Controversy
19.8K1