Premium Only Content
Legea rezonantei
Gândurile noastre au un efect - tot timpul şi în tot universul. Totul este conectat la tot, iar această idee se găseşte reflectată în multe domenii ale vieţii. "Legea Rezonanţei" este un aspect fundamental al existenţei noastre.
În film sunt ridicate nişte întrebări importante, cum ar fi: Ce ar trebui să facem pentru a avea succes în împlinirea dorinţelor noastre? Care sunt dovezile ştiinţifice ale puterii gândurilor, sentimentelor şi viziunilor noastre? Autorul de succes Pierre Franckh pune aceste întrebări şi multe altele la 25 de cercetători şi experţi din întreaga lume, conectând astfel lumea spirituală cu cea ştiinţifică.
Totul crează rezonanţe: felul în care gândim, timbrul vocii, ţinuta corporală, mediul în care ne desfăşurăm viaţa, persoanele alături de care suntem, hrana pe care o mâncăm, emisiunile la care ne uităm, muzica pe care o ascultăm etc. O fiinţă vie nu este doar un ansamblu biologic, material, ci este cuplată la un câmp de natură energetică, vibratorie. ADN-ul este un receptor pentru câmpuri morfice mult mai complexe şi cu mai multă informaţie decât ar fi capabil doar ADN-ul singur să conţină. Datorită legii rezonanţei, putem atrage spre noi binele, iubirea şi armonia corespondente cu propria noastră frumuseţe interioară, care devine precum un magnet.
-
14:45
Mrgunsngear
1 day ago $98.73 earnedFletcher Rifle Works Texas Flood 30 Caliber 3D Printed Titanium Suppressor Test & Review
81.6K18 -
17:17
Lady Decade
1 day ago $5.80 earnedMortal Kombat Legacy Kollection is Causing Outrage
47K8 -
35:51
Athlete & Artist Show
1 day ago $9.59 earnedIs Ryan Smith The Best Owner In The NHL?
65.3K4 -
22:56
American Thought Leaders
2 days agoCharles Murray: I Thought Religion Was Irrelevant to Me. I Was Wrong.
57.6K28 -
36:22
Brad Owen Poker
10 hours agoGIGANTIC $17,000+ Pot In BOBBY’S ROOM! TRAPPING Top Pro w/FULL HOUSE!! Big Win! Poker Vlog Ep 326
66K3 -
3:53
GreenMan Studio
1 day agoRUMBLE RUNDOWN: DREAM HACK SPECIAL W/Greenman Reports
54.8K9 -
1:28
Damon Imani
2 days agoThey Laughed at Trump’s Cognitive Test — Damon Made Them REGRET It!
54.2K35 -
9:14
Freedom Frontline
1 day agoAdam Schiff PANICS As Eric Schmitt Exposes His Dirty Lies LIVE
36.2K75 -
10:32
GBGunsRumble
1 day agoGBGuns Armory Ep 153 Adler Arms AD-9`
24.2K2 -
35:53
Degenerate Plays
9 hours ago $1.06 earnedRuckus Randy And Repair Ronald (Socks On) - Call of Duty: Modern Warfare 2 (2009) : Part 7
16.3K2