Ce greșeală fac suveraniștii

Nicolás Gómez Dávila: “Pe măsură ce Statul creşte, individul se micşorează.” (Scolii la un text implicit, I, 62). În Vechiul Testament, momentul apariţiei Statului este consemnat în 1 Regi 8: exasperat de corupţia fiilor preotului Eli, Israel cere un rege, ca să fie “ca toate neamurile”. Dumnezeu îi spune preotului: “ascultă de poporul tău, cum vor grăi către tine, că nu pre tine te-a lepădat, ci pre mine m-a lepădat, ca să nu împărăţesc peste ei.” (1 Rg 8, 7) Apariţia Statului coincide cu trecerea Puterii de la sacerdoţi la războinici. Astăzi, cei care ne conduc nu mai sunt nici măcar luptători, pentru că în timpul revoluţiei franceze de la 1789 Puterea a mai coborât o treaptă, la negustori. Iar de atunci s-a mai petrecut un transfer, la paria şi celelalte categorii de nefrecventabili. La fiecare cădere, Statul a devenit şi mai puternic, pentru că de fiecare dată o formă de limitare a fost sfărâmată: întâi sacrul, apoi onoarea, iar în cele din urmă vechile instituţii. Cel mai opresiv este Statul numit cu neruşinare “providenţă”, adică Statul-Dumnezeu. Scopul lui declarat este să vegheze şi să ajute cetăţenii. Fiecare “bine” pe care îl face prin “sistemele” sale e o formă de distrugere a unei virtuţi, sau a ţesăturii sociale în ansamblu: pensiile ne răpesc obligaţia de a avea grijă de părinţii noştri, asigurările de orice fel distrug solidaritatea socială, educaţia publică ne dispensează de datoria educaţiei familiale. În perspectivă, un Stat care să aibă grijă de totul, ar putea reduce indivizii la piese imposibil de diferenţiat între ele. Statul maxim corespunde individului minim. (Radu Exiguul)

Profesor Costea Munteanu a publicat acest articol pe R3media https://r3media.ro/prof-costea-munteanu-ce-vom-face-asadar/

Ce greșeală fac suveraniștii: