Premium Only Content
„Democraţia” este doar consultativă, nu şi factuală
Cei care denunţă căderea României spre dictatura clasică sînt dizidenţi începători. „Democraţia” românească a cochetat constant cu dictatura clasică, respectiv:
1990 reprimarea anti-FSN-iştilor din Piaţa Universităţii,
1992 şi 1999 reprimarea minerilor,
2000 furtul voturilor pentru CV Tudor,
2002-2008 anihilarea presei de opoziţie de către Adrian Năstase
2012 anularea referendumului de demitere al lui Băsescu
2018 reprimarea protestatarilor de la 10 august
2019 procesul stalinist (cazul Caracal) la care a fost condamnat Gheorghe Dincă
Varianta de text simplu, aici:
„Vă salut! Pentru cei care se plâng de faptul că domn’e a alunecat România pe dictatură, că se întoarce înainte de 89 şi alte lucruri; păi erau foarte tineri, de exemplu, acum 12 ani, acum 20 şi ceva de ani, când se întâmplau lucruri similare. Erau mai micuţi, sau poate că nu-şi mai aduc aminte, dar pe undeva după 2012 a fost un referendum de demitere a preşedintelui Băsescu în urma protestelor din ianuarie 2012. Şi Poporul a vota, la fel ca şi acum, demiterea lui. Se scanda, la un moment dat „Poporul a decis, Băsescu e demis”, însă la final a rămas în funcţie, pe baza faptului că de fapt referendumul e unul consultativ. Democraţia e aşa… e o mică păcăleală, e o mică reclamă. Nu votează poporul. Sau, dacă votează, votează ceea ce are corespondenţă cu interesele unei oligarhii lărgite, sau mai înguste, depinde. Asta e democraţia de fapt: o oligarhie lărgită. Inclusiv în Atena şi Sparta antică, unde într-adevăr majoritatea, poporul vota în Piaţa publică un proiect sau altul. Noi avem acuma o democraţie reprezentativă, nu participativă, care de fapt e o contradicţie în termeni. O zi faină!”
-
2:03:42
The Connect: With Johnny Mitchell
1 day ago $16.78 earnedAmerican Vigilante Reveals How He Went To WAR Against The WORST Cartels In Mexico
52.6K7 -
LIVE
ladyskunk
57 minutes agoBorderlands 4 with Sharowen Gaming, Rance, and Sweets! - Part 8
68 watching -
19:31
Liberty Hangout
3 days agoAnti-Trumpers Repeat CNN Talking Points
176K207 -
19:53
Clintonjaws
2 hours ago $0.77 earnedThey Lied About Charlie Kirk - MAJOR UPDATE
9022 -
LIVE
S0lidJ
1 hour ago🟢Live -S0lidJ - Solos Arc Raiders
87 watching -
LIVE
TheItalianCEO
5 hours agoSunday is for chill games
76 watching -
10:24
AlaskanBallistics
17 hours agoDiscovery Optics 1-8x28mm LPVO Riflescope Review
1.63K -
2:08:24
Jeff Ahern
3 hours ago $7.20 earnedThe Sunday Show with Jeff Ahern
13.5K6 -
27:41
DeVory Darkins
1 day agoMarjorie Taylor Greene STUNNED after Trump pulls her endorsement
37.8K314 -
ttvglamourx
5 hours ago $0.73 earnedSUSSY SUNDAY !DISCORD
6.5K