Premium Only Content
„Democraţia” este doar consultativă, nu şi factuală
Cei care denunţă căderea României spre dictatura clasică sînt dizidenţi începători. „Democraţia” românească a cochetat constant cu dictatura clasică, respectiv:
1990 reprimarea anti-FSN-iştilor din Piaţa Universităţii,
1992 şi 1999 reprimarea minerilor,
2000 furtul voturilor pentru CV Tudor,
2002-2008 anihilarea presei de opoziţie de către Adrian Năstase
2012 anularea referendumului de demitere al lui Băsescu
2018 reprimarea protestatarilor de la 10 august
2019 procesul stalinist (cazul Caracal) la care a fost condamnat Gheorghe Dincă
Varianta de text simplu, aici:
„Vă salut! Pentru cei care se plâng de faptul că domn’e a alunecat România pe dictatură, că se întoarce înainte de 89 şi alte lucruri; păi erau foarte tineri, de exemplu, acum 12 ani, acum 20 şi ceva de ani, când se întâmplau lucruri similare. Erau mai micuţi, sau poate că nu-şi mai aduc aminte, dar pe undeva după 2012 a fost un referendum de demitere a preşedintelui Băsescu în urma protestelor din ianuarie 2012. Şi Poporul a vota, la fel ca şi acum, demiterea lui. Se scanda, la un moment dat „Poporul a decis, Băsescu e demis”, însă la final a rămas în funcţie, pe baza faptului că de fapt referendumul e unul consultativ. Democraţia e aşa… e o mică păcăleală, e o mică reclamă. Nu votează poporul. Sau, dacă votează, votează ceea ce are corespondenţă cu interesele unei oligarhii lărgite, sau mai înguste, depinde. Asta e democraţia de fapt: o oligarhie lărgită. Inclusiv în Atena şi Sparta antică, unde într-adevăr majoritatea, poporul vota în Piaţa publică un proiect sau altul. Noi avem acuma o democraţie reprezentativă, nu participativă, care de fapt e o contradicţie în termeni. O zi faină!”
-
LIVE
Graham Allen
1 hour agoErika Kirk Officially Calls Out Candace Owens!! + Turns Out Candace Is Pure Evil?!
11,684 watching -
LIVE
Matt Kohrs
10 hours agoStock Market Open: Post Fed Rate Decision Chaos || Live Day Trading
334 watching -
LIVE
Wendy Bell Radio
4 hours agoJust Do It.
4,012 watching -
LIVE
Chad Prather
17 hours agoHOW GOD MAKES AN UNSHAKEABLE PERSON
3,989 watching -
LIVE
LFA TV
12 hours agoLIVE & BREAKING NEWS! | THURSDAY 12/11/25
3,626 watching -
LIVE
The Chris Salcedo Show
12 hours agoThe GOP Introduces Obamacare Alternatives
583 watching -
1:23:16
LIVE WITH CHRIS'WORLD
11 hours agoTHE WAKE UP CALL - 12/11/2025 - Episode. 23
36K4 -
5:12
Blackstone Griddles
15 hours agoApple Pie Pancakes on the Blackstone Camping Griddle
12.4K3 -
44:02
CarlCrusher
1 day agoFormer Green Beret Mike Battista can Summon UAP using Psionics - Part 4
11.3K7 -
44:31
Damon Imani
16 hours agoDamon VS The View | Best of 2025
12.9K5