Premium Only Content
Interzisa achitarea platii cu cardul bancar
Ți s-a făcut poftă de un produs vândut de pizzeria Station din Kaufland, de la Ultimul Leu, Galați? Logic ar fi să-ți satisfaci pofta, dar mare grija dacă n-ai bani fizici la tine, că nu vei primi acel produs de este sub valoarea de 10 lei. De ce? Fiindcă așa au stabilit „șefii" doamnei vânzător. Conform cărei legi? Nu există vreo lege care să le permită această măsură, însă există o lege care-i obliga să încaseze orice plată prin POS. De ce refuza plata prin POS? O variantă ar fi că trebuie să plătească un comision de 1%, în cazul meu 7 bani, iar altă variantă, că este mai mult posibil să nu genereze bon fiscal și fiecare bănuț nefiscalizat intra in buzunarul „lu' șefu'". Am sesizat ANPC, însă statul mafiot s-a gândit să le pună bețe-n roate celor care doresc să sesizeze neregulile, iar acum trebuie să ai cont pe pagina Autorității Pentru Protecția Consumatorului, să cunoști CUI-ul agentului economic, care nu știu de unde se poate afla și este ciudat să se ceară așa ceva, iar la final trebuie să urci pe site o factură/bon fiscal/chitanță, contract, certificat garanție sau răspunsul operatorului. Probe video? Nu există o astfel de variantă. Aștept răspunsul câteva zile și dacă nu se conformează merg pe varianta clasica, prin Poșta Română. Nu-i lăsați pe borfași să își facă mersurile, că va fi grav de noi!
-
1:37:33
efenigson
14 hours agoUnapologetically Yourself: The Courage to Speak & Be Different - Zuby | Ep. 111
31.8K2 -
1:07:27
Inverted World Live
5 hours agoAI Person of the Year & Robot Wolves in Japan | Ep. 153
64.8K7 -
3:03:11
TimcastIRL
6 hours agoRob Reiner MURDERED, Son Arrested, Trump Faces Backlash Over Comments | Timcast IRL
262K136 -
1:46:20
megimu32
5 hours agoON THE SUBJECT: Top Christmas Movies That Raised Millennials [Part 1]
41.4K8 -
57:22
Flyover Conservatives
1 day agoChina and India are Draining Silver — Prices Are Responding Fast - Dr. Kirk Elliott; Natural Remedy You Don't Know About - Dr. Troy Spurrill | FOC Show
41.9K5 -
LIVE
MissesMaam
5 hours agoARC NOOBS 💚✨
284 watching -
2:30:28
Anthony Rogers
12 hours agoEpisode 393 - Psychic Readings
21.8K2 -
44:52
Donald Trump Jr.
9 hours agoShip Outta Luck, Plus FBI Foils LA Terror Plot and Much More | Triggered Ep.300
244K120 -
12:50
Dr. Nick Zyrowski
4 days agoThe AMAZING Health Benefits of NAC ( N-Acetyl Cysteine) - Must See!
45.4K20 -
1:15:43
We Like Shooting
18 hours ago $5.28 earnedDouble Tap 440 (Gun Podcast)
25.2K