Premium Only Content

Summitul cu UK si colaborarea UE- UK, chiar o posibila revenire in UE
DIS--- - 05 mai 2025 - ora 19:57
„Summitul cu UK si colaborarea UE- UK, chiar o posibila revenire in UE
Atunci când veți vorbi cu Marea Britanie, o să vă rog frumos să apărați și interesele românilor care muncesc în Marea Britanie. Avem foarte mulți români acolo, este una dintre cele mai importante grupări de cetățeni români pe care o avem în afara granițelor țării. Din păcate este discriminată total.
Nu există săptămână să nu fiu anunțată că un copil este luat din rândul familiilor române. Nu este zi să nu fiu anunțată că un copil a fost atacat și înjunghiat de către alții britanici și unii copii au murit. Mă adresez a ambasadei Marii Britanii la București, dar și aici, dar și pe lângă Comisia Europeană.
Nu vor să ne primească, nu vor să vorbească cu noi. Nu interesează situația românilor din Marea Britanie și vă întreb, românii care muncesc în Europa, în Marea Britanie, în Uniunea Europeană, sunt chiar de clasa a șaptea a populațiilor lumii? Chiar așa trebuie să ne batem joc de ei? Iar copilul unui român nu contează absolut deloc și nimeni nu-i apără? Solicit Comisia Europeană, solicit Parlamentul European să ne apere și nouă copiii românilor din Marea Britanie care sunt discriminați și omorâți ca niște animale pe străzi.”
https://www.facebook.com/DianaSosoacaOficial/videos/2386218861765499
https://fb.watch/zqcyiStMz6/
___
-
12:34
Rumânia MARE
9 days agoDIS--- - 01 octombrie 2025 - Vizualizarea paginii
8 -
1:05:06
TheCrucible
2 hours agoThe Extravaganza! EP: 55 with guest co-host Rob Noerr (10/16/25)
68.8K3 -
1:24:30
Kim Iversen
3 hours agoSpotify Bans Nick Fuentes — But the Shift Can’t Be Stopped
16.5K47 -
LIVE
Robert Gouveia
2 hours ago🚨 John Bolton INDICTED!! Antifa Terrorists ARRESTED!! Shutdown Firings FIGHT!
1,628 watching -
2:21:57
MattMorseTV
5 hours ago $68.43 earned🔴Trump's EMERGENCY Oval Office ANNOUNCEMENT.🔴
112K76 -
1:08:13
Michael Franzese
3 hours agoEric Trump and Michael Franzese: When The Government Attacks Your Family (Exclusive Sitdown)
28.8K8 -
1:20:43
vivafrei
6 hours agoLive with Shawn Farash! Trump Impersonator and Conservative Activist! Viva Frei Interviews!
121K40 -
1:43:44
The Quartering
6 hours agoFat Acceptance Is So Over, Church Attendance Surges, Tim Pool Water, D&D Is Full Woke Trash!
131K31 -
LIVE
LFA TV
21 hours agoBREAKING: JOHN BOLTON INDICTED! | THURSDAY 10/16/25
983 watching -
LIVE
freecastle
7 hours agoTAKE UP YOUR CROSS- Don't be deceived: God isn't mocked, for whatever one sows, will he also reap!
53 watching