Structura teologico-politică a modernității

1. Teologia politică; 2. Descartes ca Ianus bifrons; 3. Prima meditație metafizică; 4. A doua meditație metafizică; 5. A treia meditație metafizică; 6. Asocierea celor trei meditații carteziene cu trei eoni metafizici. 7. O schemă de filosofia istoriei: premodernitate (Ființa), modernitatea (subiectul), postmodernitatea (Neantul); 8. Nașterea Europei prin creștinare; etnogeneza franceză ca paradigmă a etnogenezei națiunilor medievale; 9. A doua schemă de filosofia istoriei: Sinteza patristică a rațiunii cu credința; Sinteza scolastica a rațiunii cu credința (ca radicalizare rațională); Protestantismul ca rupere a sintezei credinței cu rațiunea și deconstrucție a Tradiției în numele Scripturii; Iluminismul ca protestantism al protestantismului și deconstrucție a Scripturii în numele Rațiunii; Postmodernismul ca iluminism al iluminismului și deconstrucție a Rațiunii în numele a nimic; 10. Raportul premodern / modern: participație eccleziala (Ens + Ego) versus accelerație milenara (Ego ˃ Ens ˃ Nihil). 11. Progresul istoric ca regres metafizic: eshatologie saturată / milenarism antinomian / utopie nesaturată; 12. Perspectivă platonică: lumea ca sinteză demiurgică (idei + materie), doar Demiurgul face și desface lumea; 13. Dialectica revoluționară a demiurgismului modern: teză, antiteză și viteză. 14. Dialectica modernității ca impuls saltarian și eșec lapsarian.