Premium Only Content
COVI-SHIMA 11
O investigatie jurnalistica OCHR expune crudul ADEVAR din spatele Operațiunii CoVid 19.
“Comisia Europeană
Comunicat de presă
Bruxelles, 28 ianuarie 2013
Proiectele „grafenul” și „creierul uman” câștigă cel mai mare premiu de excelență în cercetare acordat vreodată, în vreme ce lupta pentru finanțarea susținută a științei continuă
Comisia Europeană a anunțat astăzi câștigătorii unui concurs de mai multe miliarde de euro dedicat tehnologiilor viitoare și emergente (FET). Inițiativele câștigătoare - „grafenul” și „creierul uman” – vor beneficia fiecare de un miliard de euro, finanțându-se astfel zece ani de știință de vârf la nivel mondial, la intersecția dintre știință și tehnologie. Fiecare inițiativă implică cercetători din cel puțin 15 state membre UE și aproape 200 de institute de cercetare.”
Cu doi ani in urma, cel mai mare sinistru din istoria omenirii avea loc: un eveniment fara precedent ca dimensiune, periculozitate, ireversibilitate dar mai ales ca lipsa posibilitatii de reacție ori interventie.
Subiectul este trecut sub o liniste mormântală in pofida faptului ca situatia impunea masuri ample si imediate si o informare clara si puternica a populatiei planetei.
Dimpotriva, valul de liniste este institutuit prin cenzura, iar cenzura prin lege!
Ce anume a putut fi pus pe mesele lui Trump, Putin, Boris Johnson, Maduro, XI, Merkel, Macron, pentru ca toti acesti lideri de state puternice sa isi schimbe retorica la doar o saptamana dupa ce susțineau in Feb 2020 ca SARS CoV 2 este doar o gripa obișnuita?
Am monitorizat si analizat rapoartele, bugetele si interacțiunea celor mai puternice organizatii existente astazi pe planeta Pamant: OMS, FMI, NATO, IAEA, IPCC, etc.
Am aflat lucruri cutremurătoare.
Si am decis sa le facem publice!
Ceea ce va vom arata, ceea ce veti vedea, va schimba percepția umanității asupra noțiunilor de presa, adevar, medicina, virusologie, medicamentație, politic, ONU si UE.
Urmariti astfel, cea mai complexa si dificila investigatie jurnalistica din istoria recenta.
Sustineti aflarea adevarului si incercati sa înțelegeți ca întunericul este doar lipsa luminii.
-
8:41
Russell Brand
8 hours agoMy thoughts on this
60.7K19 -
2:57:38
TimcastIRL
6 hours agoTHIS CROSSES THE LINE | Timcast IRL #1438
267K142 -
58:43
Isabella Moody
4 hours agoEx Daily Wire CEO Calls Out Nick Fuentes & FAILS MISERABLY! WHEN WILL THESE ZIONISTS LEARN? RIP!
23.4K10 -
27:22
Her Patriot Voice
8 hours ago $4.24 earnedFascists Vs REAL Venezuelans
32.2K25 -
1:06:22
Sarah Westall
6 hours agoChallenger Dopplegangers No One Can Explain | Justin Harvey
39.9K19 -
2:39:45
DLDAfterDark
5 hours ago $2.10 earnedIt's All A Psyop - The Globalists Are Playing Their Hand To Thin The Heard & Gain Control
31.1K2 -
1:22:06
Precision Rifle Network
14 hours agoGuns & Grub - PRS Is Crazy Expensive & shotshow drops
28.7K -
27:25
Jasmin Laine
8 hours agoJournalist TORCHES Canadian Media—“Trump Derangement Is Real”
39.8K11 -
2:02:18
AlaskanBallistics
6 hours ago $2.02 earnedI Love this Gun Podcast #87
27.4K2 -
1:04:39
BonginoReport
9 hours agoTop Dems Keep Making Violent Threats - Nightly Scroll w/ Hayley (Ep. 224)
237K110